Fostul președinte Traian Băsescu a spus miercuri că a fost informat că este suspect pentru spălare de bani în formă continuată și precizează că, ”în acelaşi dosar, prin REZOLUŢIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale”.
De asemenea, președintele PMP precizează că nu a fost încă citat la Parchet.
”Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziţia unui teren şi a unei case în anii 2000 şi respectiv 2002, urmare a unei reclamaţii făcută de domnul Ciuvică.
Pentru corectă informare aduc la cunoştinţă că în acelaşi dosar, prin REZOLUŢIA din 25 iunie 2012 a PICCJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ.
Pentru moment nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în faţa procurorului de caz”, a scris, miercuri, Traian Băsescu pe Facebook.