Radu F. Alexandru a precizat că PDL îi cere în "mod imperios" lui Victor Ponta să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că Ponta a plagiat în teza de doctorat.
Acesta a mai spus că Victor Ponta "îşi înscrie cu litere negre în istoria ţării calitatea de prim-ministru dovedit ca hoţ" şi ministrul Educaţiei are datoria să procedeze imediat la retragerea titlului de doctor.
"Dacă domnul Victor Ponta în timpul cel mai scurt nu găseşte o cale să procedeze conform normelor elementare de comportament şi de bună credinţă, ne adresăm tuturor parlamentarilor USL, tuturor parlamentarilor USL care au făcut studiile şi şi-au dobândit titlurile academice prin muncă cinstită să facă front comun împotriva acestui grav atentat la imaginea şi la credibilitatea României şi să declanşeze de urgenţă procedurile pentru declanşarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva lui Victor Ponta pentru gravele prejudicii pe care le aduce României. Parlamentarii PDL vor participa toţi la această sesiune extraordinară şi îşi vor depune semnătura alături de colegii din USL pentru această moţiune de cenzură care ar proba lumii întregi că încă există o rază de speranţă privind buna credinţă a clasei politice din România", a precizat Radu F. Alexandru.
El a arătat că PDL este în opoziţie, dar "nu poate produce şi susţine o moţiune de cenzură".
Radu F. Alexandru a apreciat că Victor Ponta "minte" când spune că această comisie de etică s-a înfiinţat acum pentru a da un verdict împotriva lui.
Comisia de Etică a UB a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".
Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată vineri, la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.