Antena 3 CNN Politică Dragnea, după solicitările DNA: PSD nu se opune cererilor de reținere și arestare

Dragnea, după solicitările DNA: PSD nu se opune cererilor de reținere și arestare

<1 minut de citit Publicat la 14:11 10 Feb 2016 Modificat la 14:11 10 Feb 2016
dragnea.jpg
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că partidul nu se opune cererilor DNA, după ce Direcția Națională Anticorupție a solicitat reținerea și arestarea lui Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

DNA cere aviz pentru reținerea și arestarea lui Mădălin Voicu. Senatorul PSD Mădălin Voicu a fost miercuri dimineaţă la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar privind finanţarea Partidei Romilor. 
 
În același dosar, procurorii cer arestarea şi lui Nicolae Păun, preşedintele Partidei Romilor. 

Cercetările în acest caz au început în urmă cu câteva luni, după un denunţ. Anchetatorii au suspiciuni privind comiterea de infracţiuni cu fonduri europene. 
 
În ultimii ani, formaţiunea a accesat bani de la Uniunea Europeană pentru programe dedicate incluziunii sociale a romilor, dar şi pentru ajutorarea acestora. Numai prin programul operaţional POS DR, în perioada 2007-2013, au fost realizate 70 de proiecte în valoare totală de peste 170 de milioane de euro. 

×
x close