Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013 a fost adoptat, vineri seară, cu amendamente, în comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului, informează
Mediafax.
Raportul favorabil a întrunit 23 de voturi "pentru", 3 abţineri şi 5 voturi "împotrivă".
Într-o şedintă ulterioară, comisiile de buget-finanţe au aprobat şi
bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, însă fără amendamente, cu 24 de voturi "pentru", cinci voturi "împotrivă" şi trei abţineri.
Cu ocazia votului, mai mulţi parlamentari ai puterii au făcut remarca potrivit căreia "majoritatea funcţionează", în timp ce parlamentarii PSD şi PNL aplaudau.
Ulterior, unul dintre membrii comisiilor de buget a continuat: "Opoziţia nici la vot nu e unită", făcând referire la faptul că parlamentarii PPDD s-a abţinut la vot, iar parlamentarii PDL au votat împotrivă.
La nivelul comisiilor de buget-finanţe a fost amendat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2013, faţă de forma popusă de Guvern, fiind realizate o serie de redistribuiri de sume de la bugetul Ministerului de Finanţe către alţi ordonatori de credite.
Proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 urmează să intre în dezbaterea plenului Parlamentului.