Antena 3 CNN Politică Prima reacţie externă la decizia CCR. Swoboda pe Twitter: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul

Prima reacţie externă la decizia CCR. Swoboda pe Twitter: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:35 21 Aug 2012 Modificat la 14:35 21 Aug 2012
Prima reacţie externă la decizia CCR. Swoboda pe Twitter: Trebuie să acceptăm decizia CC de a nu valida referendumul
Foto: Antena 3
Preşedintele grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European, Hannes Swoboda, scrie, pe Twitter, că decizia CC de a nu valida referendumul din 29 iulie trebuie acceptată.

"A fost o decizie politică a cetăţenilor din România împotriva lui Băsescu, dar din punct de vedere legal nu a fost validată. Trebuie să acceptăm acest lucru", afirmă liderul grupului S&D din PE, într-o postare pe Twitter, la mai puţin de o jumătate de oră de la anunţul oficial al Curţii Constituţionale privind referendumul.



Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că CC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU".

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.



×
Etichete: Hannes Swoboda
TOP articole
x close