Preşedintele a ieşit din nou în faţa presei la ora şase şi a avertizat Executivul şi Parlamentul că trebuie să renunţe la creşterea accizei pentru combustibil, dacă vor ca el să dea undă verde bugetului.
Traian Băsescu spune că a găsit şi banii necesari care să înlocuiască în bugetul de stat cele peste 2 miliarde care s-ar strânge ca urmare a creşterii accizei pe benzină. Cea mai mare parte a sumei, de la Ministerul condus de Liviu Dragnea.
Iar restul din fondul de rezervă al Guvernului, bani necheltuiţi rămaşi de la ministere, de care puţină lume ştie, potrivit preşedintelui.
Imediat după discursul preşedintelui, purtătorul de cuvânt al premierului , Mirel Palada a scris pe o reţea de socializare, calificându-l pe Traian Băsescu "speriat, incoerent şi matrafoxat".
"Cu mare părere de rău, cineva trebuie să constate că regele e gol. Pardon, că preşedintele e beat. Nu numai de putere. (...) Preşedintele României se încurcă în asemenea hal în limbă încât concluzia e indubitabilă: îi e frică. Şi pentru a-şi învinge frica, şi pentru a încerca să acopere cu zgomot, s-a matrafoxat".
Sursa: Facebook
Purtătorul de cuvânt al premierului mai scrie că în privinţa bugetului, preşedintele nici n-a aşteptat să vină concluzia de la Parlament că ştie deja că se va pune contra până la capăt.