Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, marţi, de la ora 15.00, au decis, luni, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Birourile Permanente s-au reunit, luni, în şedinţă, primul punct pe ordinea de zi a şedinţei fiind solicitarea şefului statului de a adresa marţi un mesaj Parlamentului.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat conducerii Parlamentului să se adreseze, marţi, 12 martie, plenului reunit al celor două Camere, pe probleme actuale de politică europeană.
"Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art. 88 şi Art. 65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană", a declarat, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.