„Eu i-am trasat Ramonei Mănescu sarcini care ţin de transporturi, spre deosebire de Băsescu”, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
„Cred că se poate achita foarte bine de sarcinile dificile. Spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu, eu i-am trasat sarcini care ţin de transporturi. Am văzut că, din grabă, preşedintele i-a trasat sarcini care ţin de alte ministere", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a spus, luni, în intervenţia la scurta ceremonie de învestire în funcţie a noului ministru al Transporturilor, că îi doreşte Ramonei Mănescu mult succes şi îşi exprimă speranţa că nu va „mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA".
„În primul rând vă felicit pentru numirea în funcţia de ministru şi cred că ar trebui să priviţi la patru lucruri: privatizarea CFR Marfă, absorbţia fondurilor europene, tronsonul Nădlac-Arad, pentru că restul tronsoanelor de la Sibiu sunt în execuţie, şi metroul bucureştean", a spus Băsescu, după ce Ramona Mănescu a rostit jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.