Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Antena 3, că s-au făcut presiuni mari asupra sa şi a fostului ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, pentru ca un apropiat al omului de afaceri Dan Adamescu să fie menţinut în Autoritatea de Supraveghere Finaciară (ASF). Ponta spune că presiunile s-au făcut din partea liberalilor, pentru ca omul respectiv să-şi menţină funcţia în ASF.
Mai mult, Victor Ponta spune că Adamescu de fapt controla de mulţi ani asigurările din România şi avea informaţii că era pe cale de a comite cea mai mare fraudă din istoria ţării.
"S-au făcut presiuni fantastice asupra mea şi a lui Daniel Chiţoiu pentru ca domnul Daniel Tudor - omul lui Adamescu - să rămână în ASF ca şeful Departamentului de Asigurări.
Am considerat pe baza informaţiilor pe care le aveam că domnul Adamescu şi compania sa sunt pe calea de a comite una din cele mai mari fraude din istoria României, pentru că vorbim de sute de milioane de euro. Fiind şi cel mai mare asigurător a dat şi cea mai mare gaură", a dezvăluit premierul Victor Ponta, sâmbătă, la emisiunea
Q&A, de la Antena 3.
Şeful Guvernului susţine că există înregistrări oficiale în acest sens şi, mai mult, s-a gândit să sesizeze Parchetul.
"Am participat - şi sunt înregistrări oficiale în acest sens - alături de boardul Băncii Naţionale, de toţi membrii ASF şi de ministrul de Finanţe de atunci, Daniel Chiţoiu, la o şedinţă în care am discutat despre efectele asupra pieţei produse de faptul că firma domnului Adamescu a acoperit o gaură făcând o gaură şi mai mare. La un moment dat, auditul făcut de ASF dădea nişte cifre uriaşe. Şi a fost opinia şi a guvernatorului şi a mea, să sesizăm toate instituţiile statului, inclusiv Parchetul", a adăugat Ponta.
Întrebat despre ce fel de presiuni este vorba, Ponta a spus că unele politice.
"Evident că erau presiuni politice, că funcţia de şef al ASF a fost negociată politic de noi", a precizat premierul, la Antena 3.
Pe urmă, mai spune Ponta, "prin schimbarea domnului Tudor au apărut aceste lucruri, a apărut dosarul cu soţia lui Chiţoiu. De ani de zile, Adamescu controla controlul asigurărilor, ca să spun aşa, avea cea mai mare firmă. Aşa a apărut scandalul, după care Ruşanu a fost arestat preventiv, dar auditul a continuat", a continuat şeful Guvernului.
Ulterior, avocatul lui Adamescu s-a sinucis la metrou.
Citiţi şi
Avocată "FANTOMĂ" în firma avocatului lui Dan Adamescu, mort la metrou
Presiuni uriaşe asupra premierului Victor Ponta şi a lui Daniel Chiţoiu, pentru Dan Adamescu.