Liderul social-democrat a spus că decizia cu privire la poziţia parlamentarilor USL va fi luată luni de conducerea Uniunii.
"Opinia mea este că nu are rost să mergem acum în Parlament, din cauza lipsei totale de dialog din partea puterii, care a urmat după votul de investitură al Guvernului Ungureanu. Eu am întins atunci o mână, pentru care am primit multe critici chiar din opoziţie, iar în schimb nu am primit decât insulte şi atacuri. Eu nu văd niciun motiv pentru care parlamentarii USL ar trebui să meargă în Parlament, dar vom decide luni la şedinţa conducerii", a declarat preşedintele PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care îi informează că doreşte să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în Parlament, în data de 7 martie.