Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, după respingerea în plenul Camerei a ridicării imunităţii lui Ion Stan, că acesta nu mai poate face parte din PSD şi că soluţia, în urma votului deputaţilor, ar fi ca acesta să demisioneze din Parlament.
Ponta a precizat în mai multe rânduri că el, în calitate de deputat, a votat pentru ridicarea imunităţii lui Ion Stan.
Premierul a mai arătat că votul din Camera Deputaţilor va afecta România în plan extern, în privinţa MCV şi a aderării la Schengen.
Victor Ponta a precizat că PSD va lua decizia politică de a-l înlătura pe Ion Stan din partid, dar că acest lucru nu rezolvă ridicarea imunităţii deputatului, singura soluţie în acest sens fiind demisia lui Stan din Parlament.
Deputatul PSD Ion Stan şi şoferul acestuia, Florin Sarca, au fost puşi sub acuzare de procurorii DNA pentru trafic de influenţă.