Antena 3 CNN Politică Ponta: În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici

Ponta: În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:39 03 Iun 2013 Modificat la 16:39 03 Iun 2013
Ponta: În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici
Foto: Intact Images
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în faţa Comisiilor reunite de politică externă, că, "strict personal", crede că România trebuie să aibă o poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo.

"Aici există o plajă extrem de largă de opinii, de la opinia, dintr-o parte, aceea de a nu recunoaşte niciodată, în niciun context, independenţa Kosovo, până la opinia din cealaltă parte, faţă de care mă apropii strict personal - este aceea de a avea România o poziţie coordonată cu partenerii noştri europeni şi transatlantici şi de a avea o acceptare a unei situaţii de realitate", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
   
Premierul consideră că decizia în acest sens aparţine celor trei actori cu atribuţii, respectiv Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, care trebuie să o asume.
   
"Însă lucrurile acestea nu pt fi decise doar de către Guvern, nu pot fi decise doar de către preşedinte, nu pot fi decise doar de către Parlament. Am discutat de altfel şi cu preşedintele României aceste puncte de vedere (...). Însă o astfel de decizie nu poate fi decât asumată de Parlament, de Guvern şi de Preşedinţie, pentru că e vorba de o problemă de politică externă importantă şi de interesele şi de reprezentarea legitimă a României în adoptarea acestor decizii", a mai spus Ponta.
   
Premierul a arătat că o discuţie deschisă cu comisiile de politică externă pe tema statutului Kosovo şi a relaţiei dintre România şi Serbia în acest domeniu este extrem de utilă pentru ca Guvernul, Ministerul de Externe şi el, ca prmeier, să poată să aibă o anumită strategie şi o anumită politică în acord cu Parlamentul şi cu preşedintele României.
       
În urmă cu o lună, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.
   
Ca urmare a acestei deczii, premierul Victor Ponta a declarat atunci că România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo.

×
x close