Crin Antonescu îi dă încă un ultimatum lui Victor Ponta. Până luni, trebuie să spună dacă merge cu USL sau cu USD, spune Antonescu. "Am cam fost daţi afară de la guvernare", susţin liberalii. Dacă Ponta nu acceptă propunerile, Antonescu ameninţă cu retragerea din guvern şi va cere demisia unui executiv format din reprezentanţi USD.
Totodată, Uniunea Social Democrată (USD) nu încalcă protocolul USL şi s-a format ca alianţă pentru alegerile europarlamentare. Într-un comunicat, liderii USD subliniază că încă de la înfiinţare, liberalii au fost de acord cu acest lucru. De asemenea, decizia a fost luată după ce PNL a vrut să participe separat pe listele de la europarlamentare organizate la sfârşitul lunii mai. Reacţia vine după ce preşedintele PNL Crin Antonescu a cerut, de urgenţă, desfiinţarea acestei alianţe.
În ceea ce priveşte situaţia ministerelor de unde patru demnitari şi-au dat demisia, Victor Ponta va conduce interimar Finanţele, iar Constantin Niţă, Ministerul Economiei.
Update 15.27 - Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat miercuri, la Antena 3, că a avut o convorbire telefonică cu Traian Băsescu, în care şeful statului i-a cerut stabilitate.
Update 15.04 - Curtea de Apel Alba Iulia a judecat astăzi dosarul în care Klaus Iohannis a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, iar Curtea de Apel Alba a decis amânarea pentru 14 martie.
În cazul în care Klaus Iohannis, care este propus pentru Ministerul de Interne şi funcţia de vicepremier, va pierde, atunci situaţia se schimbă complet şi PNL va negocia.
Potrivit DC News, acesta ar fi şi motivul pentru care Victor Ponta a amânat numirea miniştrilor propuşi de PNL în guvern.
ANI a sesizat Parchetul pentru o presupusă stare de incompatibilitate a lui Iohannis, care ocupă simultan funcţia de primar şi pe cea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generala a Acţionarilor de la SC Apa Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi la SC Piete SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a contestat decizia ANI în 31 mai, la Curtea de Apel Alba Iulia.
Citește mai multe din Politică
- Cum explică George Simion acuzațiile de legături cu GRU. A cerut informații la SRI, dar nu despre elPublicat acum 1 ora si 3 minute
- Iohannis ar putea rămâne fără vila din Aviatorilor. Câciu: „Am putea da o hotărâre să-i schimbăm destinația”Publicat acum 1 ora si 30 minute
- George Simion întrerupe dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Mihai Gâdea: Nu sunteți la Russia TodayPublicat acum 3 ore si 4 minute