"Este decizia domniei sale şi este o decizie prin care scoate justiţia din campania electorală, aşa cum era folosită începând de ieri", a spus Ponta, marţi, precizând că nu a discutat cu Hrebenciuc în prealabil.
Întrebat dacă se aşteaptă la un astfel de gest de onoare şi din partea lui Dan Şova, având în vedere că purtătorul de cuvânt al PSD este implicat într-un dosar de trafic de influenţă cu Hrebenciuc, Ponta a reluat ce a spus luni, respectiv că nu este ilegal să doreşti să fii preşedinte de partid.
"Să vrei să fii preşedinte al unui partid nu e ceva ilegal. Nu înţeleg de ce trebuie să arestăm pe cineva că vrea să aibă o funcţie. Şi eu am vrut să fiu preşedinte al PSD şi nu m-a arestat nimeni în 2010, din fericire. Deci, arestăm oamenii care vor să fie preşedinţi de partid? Cred că ne întoarcem în vremea lui Ceauşescu sau a lui Stalin şi nu vreau acest lucru", a spus Ponta.
Întrebat cu cine a negociat el pentru a ajunge preşedintele PSD, Ponta a răspuns: "Cu toată lumea".
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.
Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.
În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse, pentru a evita executarea unei eventuale pedepse.
Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.
DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.