Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că Guvernul intenţionează să amâne introducerea accizei de 7 eurocenţi la motorină pentru o perioadă de trei luni, perioadă în care se vor căuta soluţii.
În acest timp, Guvernul vrea să aplice taxa de 7 eurocenţi doar la benzină.
Potrivit lui Ponta, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, este plecat la Bruxelles, pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene şi cu Fondul Monetar Internaţional, despre posibilitatea ca acciza de 0,7 eurocenţi să fie aplicată doar pentru benzină, urmând ca accizarea motorinei să aibă loc peste alte trei luni.
"Am discutat şi în week-end, şi astăzi, Liviu Voinea a plecat la Bruxelles cu o anumită misiune din partea mea, aceea de a avea un acord final al Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 cenţi să o aplicăm doar la benzină - benzina în România, ca preţ, este cea mai ieftină din toată Uniunea Europeană şi oricum nu afectează creşterea cu 7 cenţi economia în ansamblu - iar la motorină să amânăm, pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, în aşa fel încât efectul asupra preţurilor bunurilor de consum să nu fie imediat, în aceste trei luni urmând să găsim soluţii dacă putem în continuare, doar pentru motorină, să avem un regim fiscal special", a spus Ponta.
Premierul a explicat că, astfel, operatorii de transport marfă, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta această acciză, pe care să o introducă în preţul bunurilor de consum.
El a precizat totodată că i-a informat atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această soluţie şi a explicat că pentru cele trei luni de amânare nu este necesar să fie redeschisă Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenţi acestei perioade.
Întrebat cum a primit propunerea preşedintelui de a amâna introducerea accizei pe carburant până la 1 iulie 2014, premierul a replicat: "Când nu ai nicio grijă să faci plăţile de zi cu zi, poţi să propui orice".
Modificarea în privinţa accizei de 7 eurocenţi va fi efectuată în şedinţa de miercuri a Guvernului, dacă va exista acordul CE şi FMI.
În memorandumul convenit cu FMI şi prezentat de
Mediafax la jumătatea lunii noiembrie, se afirmă: "Pentru a atinge ţinta de deficit, vom implementa măsuri adiţionale. Începând din 2014, inflaţia va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanţi vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenţi pe litru".
În luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma că Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant.
Parlamentul a adoptat, pe 4 decembrie, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, iar Guvernul aşteaptă acum mutarea lui Traian Băsescu - preşedintele a anunţat deja că va retrimite bugetul la parlament. Iar Victor Ponta l-a rugat doar să o facă rapid, să nu aştepte expirarea termenului de 20 de zile.