Cererea procurorilor DNA de verificare a documentelor privind votul dat la arestarea unor senatori încalcă regulile de procedură între instituţiile statului, a declarat premierul Victor Ponta, duminică, la emisiunea
Punctul de întâlnire, de la Antena 3.
Premierul l-a atenţionat pe ministrul Justiţiei că toate solicitările procurorilor către Parlament trebuie să se facă prin intermediul instituţiei superioare, şi nu în mod direct.
Şeful Executivului spune că senatorii nu sunt angajaţii unui procuror DNA.
"Există situaţii în care chiar eu i-am spus ministrului Cazanciuc, când a fost chestia cu un procuror de la DNA care s-a dus să-i ancheteze pe senatori cum au votat (...) miniştrii nu se adresează Parlamentului direct, ci prin mine, ca prim-ministru.
Preşedintele Iohannis, dacă se adresează Parlamentului, o face sub semnătură, nu pune un consilier sau un portar. Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului", a spus Victor Ponta.