Victor Ponta susţine că şeful ANAF, Sorin Blejnar, i-ar fi transmis prin intermediari să fie mai atent ce spune la televizor. Într-o postare pe blogul sau, Ponta afirmă că mesajul a ajuns la el printr-o cunoştinţă, care a ţinut să ajungă la el pentru a-i transmite "priteneşte" un mesaj de la şeful ANAF, Sorin Blejnar, respectiv să fie mai atent ce spune la TV pentru că acesta are nişte "documente" despre el.
''Să zic ce vreau de Udrea, nu-i pasă, dar nu de el'', scrie Ponta pe blogul său. Preşedintele PSD susţine că nu a fost uimit, deoarece ar fi fost avertizat deja că şantajul şi banii sunt armele cel mai des folosite de Blejnar.
Războiul dintre Ponta şi şeful ANAF a izbucnit după ce preşedintele PSD a declarat că Blejnar este elementul de legătură între crima organizată şi puterea politică.