Victor Ponta a declara că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului,însă fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi.
"Avem bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, dar realocându-i din alte părţi", a declarat Ponta.
Acesta a acuzat fostul Guvern că a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului.
"Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012", a declarat Ponta, subliniind că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli necesare bunei funcţionări a instituţiilor statului.
Victor Ponta a declarat că a descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut.
"Am descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut. Există două explicaţii pentru aceasta, şi anume ori fostul Guvern a alcătuit un buget nerealist, ca să nu spun fals, ca să arate instituţiilor internaţionale că: "iată, am adoptat bugetul şi e bine", ori s-au gândit că nu vor mai fi ei la guvernare şi atunci va veni altcineva care va rezolva situaţia" , a mai spus Ponta.