Antena 3 CNN Politică Ponta: "Accept verificări din partea oricărei instituţii. Ar fi jenant să plagiez profesorul care mi-a scris prefaţa"

Ponta: "Accept verificări din partea oricărei instituţii. Ar fi jenant să plagiez profesorul care mi-a scris prefaţa"

1 minut de citit Publicat la 23:45 18 Iun 2012 Modificat la 23:45 18 Iun 2012
Ponta: "Accept verificări din partea oricărei instituţii. Ar fi jenant să plagiez profesorul care mi-a scris prefaţa"
Răzvan Dumitrescu a dezbătut împreună cu invitaţii săi din cadrul emisiunii SUBIECTIV problema acuzaţiei de plagiat asupra premierului Victor Ponta. 

UPDATE 23,35: Premierul Victor Ponta a declarat că este pregătit să se supună verificărilor oricărei instituţii în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat şi a afirmat că este jenant să se insinueze că l-a plagiat pe profesorul care i-a scris chiar prefaţa lucrării.
   
El a adăugat că acuzaţiile lansate prin intermediul revistei Nature, pentru care fostul ministru al Educaţiei şi actualul consilier prezidenial Daniel Funeriu acordă periodic interviuri, nu reprezintă o surpriză şi i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu faptul că, în pofida acestor acuzaţii, tot el, ca prim-ministru, va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.


Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta.

"Exprimarea este foarte ciudată. Părţi mari din text par identice sau aproape identice". Însă atunci când exprimarea nu este una identică şi se prezintă sursa de unde a fost luată, nu poate fi vorba de plagiat.

De asemenea, încă un fapt ciudat este acela că acuzaţia de plagiat vine imediat în urma ironiilor lui Traian Băsescu asupra premierului.

Gheorghe Frunda a declarat că apariţia nu este una întâmplătoare,  fiind de părere că este un articol plătit, nefiind primul demnitar care are parte de o astfel de acuzaţie.

Vezi aici înregistrarea integrală a emisiunii SUBIECTIV.
  
 

×
x close