Antena 3 CNN Politică Şedinţa PNL, amânată cu o oră. Liberalii stabilesc azi cine va prelua Ministerul Transporturilor

Şedinţa PNL, amânată cu o oră. Liberalii stabilesc azi cine va prelua Ministerul Transporturilor

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:54 16 Iul 2013 Modificat la 12:54 16 Iul 2013
Şedinţa PNL, amânată cu o oră. Liberalii stabilesc azi cine va prelua Ministerul Transporturilor
Foto: Intact Images
Update 12.25 - Şedinţa conducerii PNL, convocată pentru marţi la ora12.00, a fost amânată cu o oră, membrii BPN care au sosit deja la reuniune fiind anunţaţi că decizia a fost luată "din motive obiective".
 
Până la ora 12.00, la sala de şedinţe a grupului PNL din Camera Deputaţilor, unde a fost convocată şedinţa, au venit câţiva dintre membrii conducerii partidului, printre care Tudor Chiuariu, Norica Nicolai, Ioan Ghişe, Andrei Gerea, precum şi o parte dintre liderii de filiale.

Cei veniţi la şedinţă înainte de ora 12.00 au fost anunţaţi că reuniunea va debuta la ora 13.00, "din motive obiective", fără a fi furnizate şi alte detalii.

Update 07.22Premierul Ponta, despre varianta Silaghi la Transporturi: "Eu ştiu că a fost achitat"

Update 08.29O discuţie în USL privind un schimb de ministere între PSD şi PNL, în contextul în care PNL trebuie să facă o nominalizare pentru ministrul Transporturilor, nu este exclusă, au declarat surse social-democrate, luni, la finalul reuniunii BPN al PSD.
______________________________________

Liberalii stabilesc astăzi cine va prelua Ministerul Transporturilor, după de demisia lui Relu Fenechiu. Ovidiu Silaghi are cele mai mari şanse de a ocupa fotoliul de ministru, după ce, în primul guvern Ponta a deţinut acest post.

Relu Fenechiu regretă despărţirea de Ministerul Transporturilor, dar e împăcat că, spune el, a realizat tot ce şi-a propus.

Premierul Victor Ponta a preluat deja oficial mandatul de ministru interimar şi a avut prima întâlnire cu echipa de la Transporturi. Acum, el aşteaptă propunerile pentru noul ministru. 

"Îmi doresc să fie cât mai repede un ministru plin, care să se ocupe aşa cum e normal", a spus premierul Ponta.
 
Cazul Fenechiu ar putea fi luat ca exemplu pe viitor de premierul Victor Ponta: ministrul cu dosar penal va părăsi cabinetul când un judecător se pronunţă în dosarul său.

 
Democrat-liberalii cer demisia lui Victor Ponta, pe motiv că a afectat raportul MCV prin menţinerea lui Relu Fenechiu în Guvern. 
 
"PDL cere convocarea unei sesiunii extraordinare a Parlamentului pe tema MCV. Condamnarea unui ministru în funcţie nu e decât cireaşa de pe tort, cazul Fenechiu n-ar trebui să existe", a spus preşedintele PDL, Vasile Blaga.
 

×
x close