Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, către parlamentarii PSD: „Puteți să mă pedepsiți, dacă vreți”. PNL protestează în plen cu foi cu lozinci anti-PSD

Liviu Dragnea, către parlamentarii PSD: „Puteți să mă pedepsiți, dacă vreți”. PNL protestează în plen cu foi cu lozinci anti-PSD

1 minut de citit Publicat la 14:48 11 Oct 2017 Modificat la 14:48 11 Oct 2017
o_1bs5kc6h31e28vg3138049f5fk8.jpg
Sursa foto: Foto captura Antena 3

Aleșii PNL au protestat cu foi pe care erau scrise lozinci anti-PSD, în plenul Parlamentului, în timpul discursului lui Liviu Dragnea pentru susținerea candidaturii lui Mihai Busuioc la conducerea Curții de Conturi.

”Am ascultat cu atenție și acum aceste luări de cuvânt, am intervenit când am auzit că trebuiau să fie și membri ai opoziției în conducerea Curții de Conturi. Niciunul nu era membru PSD sau ALDE. Dacă era o negociere politică, aceleași personaje spuneau asta. Indiferent cum ar fi, nu e bine”, a spus Liviu Dragnea, în plen.

Către parlamentarii PSD

„Știu că sunt colegi din partid supărați că nu am dat curs unor negocieri. Asta e. Imi asum asta. Dacă vreți să mă pedepsiți, puteți să mă pedepsiți, dar am dorit să trimitem la Curtea de Conturi oameni profesioniști, care să înceteze cu abuzurile comise până acum de această instituție”, a declarat Liviu Dragnea, de la tribuna Parlamentului.

Dragnea s-a arătat nemulțumit că în toată discuția legată de Curtea de Conturi nu s-a vorbit deloc despre abuzurile comise la Curtea de Conturi, despre rolul aceste instituții și despre atribuțiile pe care ar trebui să le aibă.

Parlamentul s-a reunit în ședință comună, miercuri, pentru votul asupra candidaţilor la funcţiile de conducere de la Curtea de Conturi care devin vacante. 

Comisiile reunite de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au validat candidatura lui Mihai Busuioc pentru funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi. Busuioc candidează pentru funcţia deţinută, în prezent, de Nicolae Văcăroiu, al cărui mandat urmează să se încheie. Pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a fost validat Nicu Marcu, iar pentru cea de consilier de conturi - Aurel Dumitru. 

De asemenea, Dan Lucian Vlădescu a fost aprobat de comisiile de buget pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Audit, iar pentru poziţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit - Florin Tunaru. 


Protestul parlamentarilor PNL vine după ce moţiunea intitulată "PSD dăunează grav sănătăţii", semnată de 102 parlamentari ai PNL, USR şi PMP, a fost respinsă miercuri de deputaţi.

Moţiunea a înregistrat 97 de voturi favorabile şi 149 " împotrivă" şi 19 abţineri.


 

×
Etichete: Liviu Dragnea
x close