Anunţul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă, de către deputatul Sulfina Barbu. Ea a spus că USL a votat, marţi, în Parlament, în dispreţ faţă de români şi pentru creşterea numărului de parlamentari la cel puţin 481.
Referitor la legea electorală votată marţi, Sulfina Barbu a spus că Partidul Democrat Liberal nu a votat-o întrucât doreşte să îşi păstreze promisiunile făcute electoratului.
"PDL nu a votat această lege pentru că nu doreşte să fie părtaş la falsificarea voinţei suverane a cetăţenilor României. Această voinţă suverană a fost exprimată în referendumul din 2009 şi PDL respectă votul dat de cei 7,7 milioane de români care au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300", a explicat Sulfina Barbu.
Ea a adăugat că PDL a depus amendamente pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, subliniind că propunerea democrat liberală s-a bucurat de susţinere atât în comisii cât şi în plenul Camerei Deputaţilor.
Deputaţii au adoptat astăzi noua Lege Electorală privind sistemul de vot uninominal majoritar iniţiat de liderul PSD Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu. Astfel, proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.
De asemenea, pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.
Legea trecut în plenul Camerei cu 180 de voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri.