Oamenii politici intră uşor, dar sigur, în febra electorală. Partidele încep să gândească noi strategii electorale mai ales că mai sunt doar 10 luni până la următoarea întrecere electorală.
În luna mai a anului viitor, românii vor fi chemaţi la urne pentru alegerea celor 31 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.
În sondajele pentru alegerile europarlamentare, cel mai bine stau
social-democraţii, care susţin că vor obţine jumătate din mandate. Pe listă vor fi cam aceleaşi nume, la care se vor adăuga pretendenţi noi ca Dan Nica - ministrul Comunicaţiilor sau Cristina Ţopescu - fostă prezentatoare TV, şi foarte probabil unul sau doi reprezentanţi ai aliaţilor de la UNPR.
Pe lista
liberalilor, pe lângă actualii europarlamentari apar şi câteva nume noi: Ovidiu Silaghi - fostul şi posibilul ministru al Transporturilor, senatorul Ardelean Ben-Oni şi Claudia Benchescu - logodnica ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.
Conservatorii merg pe propriile liste. Ei speră la un scor bun care să le permită cel puţin două locuri de europarlamentar.
În tabăra
democrat-liberală, situaţia nu se prezintă deloc bine. Aflat în opoziţie şi decimat de plecările din ultima perioadă, PDL abia mai speră la 4-5 locuri, faţă de cele zece obţinute la europarlamentarele trecute.
O situaţie specială se întâlneşte în tabăra preşedintelui Traian Băsescu. Dacă partidul înfiinţat de consilierii săi va primi acceptul justiţiei şi va participa la alegeri, atunci şi-ar dori obţinerea a două sau trei locuri pentru care se anunţă deja Elena Băsescu, Monica Macovei şi Cristian Preda.