Antena 3 CNN Politică Acte FALSE. Parchetul începe URMĂRIREA penală în cazul terenului de la Nana al preşedintelui Băsescu

Acte FALSE. Parchetul începe URMĂRIREA penală în cazul terenului de la Nana al preşedintelui Băsescu

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 14:10 16 Apr 2014 Modificat la 14:10 16 Apr 2014
Acte FALSE. Parchetul începe URMĂRIREA penală în cazul terenului de la Nana al preşedintelui Băsescu
Foto: Agerpres

Update 15.22Surse: ACTE FALSE, la baza contractului Ioanei Băsescu în cazul terenului de la Nana

Firma Bergie ar fi falsificat două contracte de arendă. Documentele au stat la baza contractului dintre Ioana Băsescu şi firma italiană.
 
Potrivit documentelor prezentate la Antena 3, contractul original dintre firma Berfige şi Nana era încheiat pe o perioadă de cinci ani, începând din 2009. Astfel, firmea putea să vândă terenurile abia în acest an, 2014.
 
Fiica preşedintelui Traian Băsescu pare să se fi grăbit însă, având în vedere că a făcut achiziţia în 2013.
 
Firma Berfige a dorit să modifice acel termen din contract, aşa cum se vede în videoul de mai sus, astfel că perioada a fost modificată din "5 ani" în "1 an". Mai mult, de pe acte lipsesc şi anumite ştampile.
 
Aceste acţiuni ar putea duce la anularea tranzacţiei dintre Ioana Băsescu şi firma italienească, însă numai o instanţă poate decide dacă tranzacţia va fi sau nu anulată.

ACTELE, AICI

Update 14.20 - Prefectul din Călăraşi, George Iacob, a spus miercuri că titlurile de proprietate ilegale în acest caz vor fi anulate.
_______________________________________

Ştirea iniţială 14.10

Procurorii Parchetului General au dispus, miercuri, începerea urmăririi penale în dosarul terenului de la Nana al preşedintelui Traian Băsescu, în urma sesizării transmise de Corpul de Control al prim-ministrului.
 
"În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului-ministru, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi", se arată în comunicatul transmis miercuri de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Urmărirea penală priveşte infracţiuni de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
"În cauză, procurorii au dispus, astăzi, 16.04.2014, începerea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", potrivit sursei citate.
 
"În perioada următoare vor fi efectuate actele de urmărire penală necesare soluţionării cauzei", se mai arată în comunicat.

 

Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, 290 de hectare de teren. Vezi IMAGINI de la moşie. Lotul, lucrat de un EVAZIONIST

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.
 

×
Etichete: urmarire penala
x close