Antena 3 CNN Politică Numirea lui Victor Ponta în funcţia de secretar general al Guvernului, contestată de PSD. Olguța Vasilescu: E ilegală!

Numirea lui Victor Ponta în funcţia de secretar general al Guvernului, contestată de PSD. Olguța Vasilescu: E ilegală!

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:27 16 Iun 2017 Modificat la 21:27 16 Iun 2017
o_1bip2ih271ehd16amtgc1cp268.jpg

Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată vineri în Monitorul Oficial.

Numirea lui Ponta este ilegală, a opinat Lia Olguța Vasilescu, vineri, la Antena 3.

„Secretarul general al Guvernului are rang de ministru, dar este un fel de funcționar public. Chiar dacă am demisionat, noi suntem în continuare miniștri, așa cum și secretarul general avea această calitate până la desemnarea unui nou cabinet.(...) Domnia sa are o calitate de funcționar public, nu avea cui să-și delege atribuțiile pentru că știu că secretarul general adjunct era internat. Este o procedură totalmente ilegală”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

„O vom ataca în contencios administrativ”, a mai spus ea.

×
x close