Președintele Nicușor Dan a declarat, duminică, după ce președintele AUR, George Simion, a cerut SPP, că „pentru orice fel de lider politic, pentru orice tensiune este bine să existe o protecție pentru că suntem într-o democrație”.
Șeful statului a mai precizat că decizia rămâne la latitudinea Serviciului de Protecție și Pază.
„Nu am mers în detaliu cu această chestiune, dar din câte știu eu, în ceea ce privește liderii de partide este decizia Serviciului de Protecție și Pază.
Pentru orice fel de lider politic, pentru orice tensiune este bine să existe o protecție pentru că suntem într-o democrație și cu cât lucrurile sunt mai puțin tensionate, cu atât e mai bine”, a declarat șeful statului.
Reamintim că, în cursul zilei de vineri, liderul AUR a declarat că a primit peste 90 de amenințări cu moartea și că fațada sediului central al partidului a fost vandalizată. El a precizat că au fost depuse plângeri în acest sens, însă susține că, până în prezent, autoritățile nu au luat nicio măsură concretă.
Tot atunci, Simion a mai spus că a solicitat oficial intervenția Serviciului de Pază și Protecție (SPP) pentru a-i asigura protecția, atât lui, cât și familiei sale și membrilor conducerii partidului.
„Instituţiile de forţă din Bucureşti discriminează opoziţia politică din România. Cer oficial protecţie pentru mine, familia mea şi colegii din conducerea partidului AUR”, afirmă George Simion, potrivit unui comunicat al AUR.