Mai mult, unele dintre cele 21 de ministere câte sunt în prezent, vor dispărea sau vor fi comasate. PSD, PLR şi PC au programate şedinţe în care vor valida propunerile pentru executivul Ponta 4.
______________________
Iată LISTA COMPLETĂ A CABINETULUI PONTA 4
- Liviu Dragnea (Dezvoltare regională)
- Gabriel Oprea (Interne)
- Daniel Constantin (Agricultură)
- Rovana Plumb (Muncă)
- Nicolae Bănicioiu (Sănătate)
- Mihai Tudose (Economie)
- Darius Vâlcov (Finanţe)
- Robert Cazanciuc (Justiţie)
- Eugen Teodorovici (Fonduri europene)
- Ioan Rus (Transporturi)
- Ionuţ Vulpescu (Cultură)
- Bogdan Aurescu (Externe)
- Mircea Duşa (Apărare)
- Gabriela Szabo (Sport şi Tineret)
- Sorin Grindeanu (Comunicaţii)
- Adrian Anghel (Diaspora)
- Eugen Nicolicea (Relaţia cu Parlamentul)
- Sorin Cîmpeanu (Educaţie)
- Andrei Gerea (Energie şi IMM)
- Graţiela Gavrilescu (Mediu)
UPDATE 19.18 - Premierul Victor Ponta a prezentat, duminică seara, formula restructurată a noului Guvern Ponta 4, componenţă pe care mâine a spus că o va susţine în faţa Parlamentului.
"Vă comunic şi oficial faptul că am supus dezbaterii şi aprobării CExN cât şi grupurilor parlamentare formula restructurată a Guvernului, pe care o voi susţine mâine în Parlament", a spus Victor Ponta.
Pentru noua componenţă a Executivului s-a obţinut sprijinul din partea grupurilor parlamentare, a precizat Ponta.
"S-a obţinut sprijinul din partea grupurilor parlamentare pentru această formulă. Colegii noştri de guvernare, UNPR, PC şi PLR au avut şedinţele lor şi am obţinut susţinerea. Important este ca acest guvern să îşi îndeplinească în 2015 şi 2016 toate obligaţiile asumate în 2012, sub sigla USL şi să pună pe agendă câteva dintre noile reforme şi obiective pe care le avem în următorii doi ani, ca la finele mandatului să avem un bilanţ foarte clar legat de ce am promis şi ce am realizat. Sunt obiective dificile, dar cred că în 2015, un an fără presiuni electorale, să reuşim chiar mai mult decât am reuşit în ultima perioadă", a adăugat premierul.
În ceea ce priveşte noile nume din Executivul Ponta 4, premierul se bazează pe mai puţini miniştri şi mai mulţi parlamentari.
"Am propus un cabinet cu mai puţini miniştri, mai mulţi parlamentari, pentru o relaţie mai bună între Guvern şi Parlament, şi un Guvern care să fie eficient în îndeplinirea obligaţiilor pe care le avem.
A fost un calcul politic, în aşa fel încât domnul Dragnea, care rămâne ministru al Dezvoltării Regionale, va avea mai multe sarcini la partid, la Educaţie domnul Câmpeanu, propus de PC, un om pe care îl respect şi îi urez succes, pentru că are o sarcină dificilă", a arătat şeful de la Palatul Victoria.