UPDATE 13.00 - Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta a fost respinsă, marţi, cu 207 voturi pentru şi 8 împotrivă, în condiţiile în care liberalii aveau nevoie de 275 de voturi pentru succesul acestui demers.
UPDATE 12.12 - Premierul Victor Ponta s-a întors la tribuna Parlamentului, unde a răspuns atacurilor lansate de liderii Opoziţiei, arătând, în final, că "nu exista o alternativă la actuala guvernare".
Ulterior, Valeriu Zgonea a anunţat începerea procedurii de vot pe moţiunea de cenzură a PNL.
UPDATE 12.07 - "Nu am înţeles dacă atunci când critică guvernarea, liderul UDRM se referea la toţi cei care sunt în actul guvernării, sau cu excepţia membrilor UDMR care încă ocupă posturi importante în structurile guvernamentale", a declarat Liviu Dragnea.
UPDATE 11.10 - Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în plen, că parlamentarii ALDE nu vor vota moţiunea de cenzură a PNL, împotriva Guvernului Victor Ponta.
Tăriceanu le-a reproşat liderilor Opoziţiei că nu vin cu un proiect care ar fi capabil să înlocuiască planul actual de guvernare.
UPDATE 11.07 - Alina Gorghiu, apel pentru "solidarizare cu oamenii din Parcul Izvor, nu cu liderii de partid"
UPDATE 10.40 - Premierul Victor Ponta a luat cuvântul în plen, înaintea votului pe moţiunea de cenzură a PNL, declarând că acest demers, "dincolo de o serie de jigniri invective" nu aduce nici o critică actului de guvernare.
UPDATE 10.05 - Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, începând cu ora 10, pentru a dezbate a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta
.
Liviu Dragnea: Cei care au pornit acest demers trebuie să îşi aducă singuri voturile
UPDATE 09.33 - Aproximativ 1.000 de oameni au venit, marţi dimineaţă, în Parcul Izvor, într-o iniţiativă a liberalilor menită să pună presiune pe politicieni la votul moţiunii de cenzură.
Victor Ponta se confruntă azi cu moţiunea de cenzură depusă de liberali. Parlamentarii se reunesc în mai puţin de DOUA ore pentru a citi şi vota moţiunea. Şansele liberalilor să dea jos guvernul Ponta sunt mici însă. Pe lângă cele 176 de voturi pe care le-ar putea da ei, tot mai au nevoie de încă 100.
Astfel, liderii PNL încearcă să pună presiune şi pe alţi parlamentari să voteze moţiunea prin intermediul unui miting la care asteptă peste zece mii de oameni, la intrarea in Palatul Parlamentului.
Premierul a anunţat deja că social-democraţii vor veni în Parlament, să asigure cvorum, dar nu vor vota.
Victor Ponta este convins ca motiunea celor de la PNL nu va trece, în conditiile in care si grupul minoritatilor din Parlament a anuntat ca va sustine guvernul.
După şedinta liderilor din coaliţie, Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD, a anunţat că social-democraţii vor sta în banci, la votul din Parlament.
Alina Gorghiu îi acuză pe liderii PSD că îşi umileşte parlamentarii şi nu îi lasă să voteze moţiunea, în timp ce Vasile Blaga i-a avertizat pe liberali să nu lipsească din Parlament.
PNL vrea să scoată în strada până la 15 mii de oameni pentru a pune presiune la votul moţiunii de cenzură.