Dezbaterile reuniunii se vor concentra asupra temelor de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională, dar şi pe cooperarea trilaterală la nivel regional, menţionează MAE.
Se vor analiza şi conveni modalităţi de cooperare şi promovare a unor obiective comune, având în vedere că în primul semestru al anului 2014 Grecia va deţine Preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, iar România va deţine Preşedinţia-în-exerciţiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, în perioada iunie 2013 - iunie 2014.
Totodată, vor fi abordate aspecte legate de procesul de negociere a Cadrului Financiar Multi-Anual 2014-2020 din perspectiva apartenenţei celor trei ţări la Grupul "Prietenii Coeziunii".
La finalul reuniunii, cei trei miniştri ai afacerilor externe vor adopta o Declaraţie comună, precizează MAE.
Lansată la 26 august 1995, printr-o întâlnire la nivel de miniştri de externe (Ioannina, Grecia), cooperarea în acest format are loc preponderent la nivel de miniştri ai afacerilor externe.
Cea mai recentă reuniune trilaterală la nivel de miniştri ai afacerilor externe a avut loc la Bucureşti (21 mai 2010). Organizarea următoarei sesiuni a revenit, prin rotaţie, Bulgariei, având în vedere faptul că Atena a găzduit o astfel de reuniune trilaterală la nivel ministerial, la 22 decembrie 2007.