Premierul Mihai Tudose a vorbit, într-un interviu acordat în exclusivitate lui Mihai Gâdea, la Sinteza zilei, de la Antena 3, despre noua lege a pensiilor, despre proiectele din infrastructură dar și despre refuzul Ungariei de a sprijini aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Despre refuzul Ungariei de a sprijini aderarea României la OCDE
”Eu nu cred că statul ungar va juca la un asemenea nivel, și că, de fapt, e o interpretare eronată. Vom încerca să spunem exact ceea ce se întâmplă. E o problemă în justiție, dar și o problemă a consiliului local. Întotdeauna, înainte de alegerile din Ungaria, încep mici probleme și la noi. Noi nu le facem nimic celor două milioane de cetățeni maghiari din România, au toate drepturile”, a spus premierul Mihai Tudose, la Antena 3, după ce Ungaria a anunţat miercuri că a suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
”Noi avem vorba aia cu băgatul bățului prin gard. Ei ne-au spus ceva, noi ne ducem un pic mai sus, ei vin mai peste, noi mai spunem ceva, ca ei să poată să iasă să apere cei 2 milioane de cetăţeni care nu ştiu ce le facem noi. Nu le facem nimic. Ştiţi foarte bine, au toate drepturile posibile”, a mai spus premierul, arătând că și România are o vină în menținerea acestor tensiuni cu Ungaria.
Sănătatea Educația și Infrastructura - domeniile cu cele mai mari probleme
Întrebat de Mihai Gâdea unde a întâmpinat cele mai mari probleme, la preluarea mandatului de prim-ministru, Mihai Tudose a enumerat: sănătatea, educația și infrastructura.
”E rolul statului să rezolve sistemul. Medicul e foarte bun, hai să îi dăm ce îi trebuie. Avem o problemă cu sistemul”, a spus Mihai Tudose, la Antena 3.
Despre autostrada București-Brașov
”Am vorbit chiar ieri cu Banca Mondială pe mai multe proiecte, cel puțin două dintre cele trei domenii din cele enunțate mai sus s-au regăsit în discuțiile cu Banca Mondială. Nu m-am întâlnit cu Banca Mondială pentru a cere bani. Am solicitat ajutor tehnic. Vă dau un exemplu: autostrada București-Brașov. (...) Am vorbit cu Banca Mondială să facem unitate de management-proiect sub conducerea lor, cu sprijinul lor tehnic și să începem să facem acest lucru. Eu am spus, dacă tot o facem nouă, haideți să o facem cu trei benzi. Am găsit, în sertarele de la Guvern, un proiect cu autorizațiile de mediu încă valabile. Autostrada o facem cu două benzi, că așa e în proiect. Avem determinarea întregului guvern, a coaliției de guvernare și a întregii populații”, a anunțat Mihai Tudose.
”Facem o echipă de suport și tot ceea ce înseamnă management de proiect să fie la un organism întreg la minte. Să ne dea specialiștii, pe procedurile lor. Noi spunem: asta e țara, aștia sunt banii. Ei au spus că în maxim 2 săptămâni vin cu specialiștii”, a spus premierul.
”Eu văd că nu pot să ajung de la Constanța la Brașov, cu marfa din port. Noi ne propunem să rezolvăm lucrurile. Cine, de ce nu le-au făcut, nu știu. Atâta au putut”, a spus Mihai Tudose.
Despre creșterea economică care nu ajunge la investiții
”INS nu minte. Când cel mai mare procent din această creștere e dat de zona industrială, de exporturi, eu cred că suntem în direcția bună. Noi ne-am apucat și de spitale și de autostrazi și de pensii și salarii”, a spus premierul, arătând că Guvernul a început cu lucrurile care pot aduce o schimbare rapidă, în bine, în viața românilor.
Despre rectificarea bugetară
”Rectificarea bugetară va fi pozitivă. Pe zona din Sănătate vor fi alocați niște bani mai mulți”, a anunțat premierul.
Ulterior, premierul a anunțat că și la Educație vor fi alocați bani în plus.
Mihai Tudose, după controlul ANAF la băncile care au raportat pierderi: „Li se pare că își revin”
Despre discuțiile cu FMI
”Vă recunosc că nu a fost un dialog. Le-am spus ce am avut de spus. Le-am făcut cunoștință cu ministrul de Finanțe, să se ducă acolo să se mai uite pe cifre. Le-am spus că vine rectificarea bugetară săptămâna viitoare, pozitivă, și le-am urat succes în activitate. Dar, repet, dacă și pe asta o greșesc, după atâtea greșeli nu e permis. Te duci ca la un doctor. Te duci că te doare un ochi și mi-a tăiat piciorul. M-am dus că mă doare celălalt și mi-a scos ochiul. Ajunge. La cantitatea de specialiști pe care o au, eu m-am referit doar la ultimul an. Dacă ne uităm în istorie, nu prea le-a ieșit”, a spus Mihai Tudose.
Despre Legea pensiilor
”Avem câteva variante în discuții. Orice spun acum e ca un angajament pentru una dintre ele. E un proeict foarte mare care își propune să crească nivelul de trai al pensionarilor și ștergerea unor inechități. Mama a murit fără ca eu, fiind în politică, în Parlament, de ce ea, care a ieșit la pensie în 1991 are o pensie, după 40 de ani de învățământ, cu toate gradele, și cine a ieșit la pensie șase ani mai târziu, cu aceleași grade, are o pensie de două ori mai mare. Nu am știut să îi explic”, a spus Mihai Tudose.
”Vor fi favorizați cei ieșiți la pensie mai demult, dar cu pensii mult mai mici”, a spus Mihai Tudose.
Despre relația cu Liviu Dragnea
”Ieri, toată lumea, de ce am ieșit împreună? Am fost la masă, ca trei oameni care au petrecut o mare parte din viață împreună. Cu domnul președinte Dragnea și domnul vicepreședinte Ciolacu. La o terasă în oraș. Am mâncat o ciorbă. S-a aflat, a venit presa la ieșire. Dar ce ați făcut? Am mâncat. Suntem oameni. Și nouă ne e foame. Putem să mâncăm o ciorbă toți trei? A ajuns să ne îngrozească normalitatea?”, a spus Mihai Tudose, făcând referire la momentul în care se afla atunci când a izbucnit scandalul banilor pentru MApN.
Despre începerea noului an școlar
”Multe dintre școlile autorizate nu sunt autorizate din cauza dosarelor făcute prost de către primării. Vom avea manualele, cel puțin așa susține ministrul Educației, cu excepția celor de la clasa a V-a, iar asta va fi un plus. De la anul va crește și leafa profesorilor, până în martie, cu 30 la sută, și încercăm o reformă în sistem”, a spus Mihai Tudose.
”Nu se pot rezolva problemele în învățământ de pe o zi pe alta”, a mai spus premierul.
Despre urmările scandalului banilor de la MApN
Premierul Mihai Tudose a comentat, la Antena 3, și declarația făcută de un ofițer MApN din Neamț, în contextul scandalului privind banii pentru angajații din Armată.
”Domnule, mie îmi e groază de ofițerul acela. Sincer. Păi, Doamne ferește de un război, ceva. Dacă nu îi vine solda, lasă pușca acolo și pleacă acasă. Dumnezeule mare. Cred că un pic de grijă la selecționarea cadrelor ar fi mai bună”, a spus premierul.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că salariile angajaţilor se vor plăti eşalonat în luna septembrie, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară. Ulterior, ministrul Adrian Țuțuianu și-a dat demisia, după ce premierul și ministrul Finanțelor au dat asigurări că sunt bani la buget pentru salariile militarilor.