Antena 3 CNN Politică Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu au semnat protocolul de înfiinţare a Alianţei "Dreptate şi Adevăr"

Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu au semnat protocolul de înfiinţare a Alianţei "Dreptate şi Adevăr"

1 minut de citit Publicat la 14:47 16 Mar 2013 Modificat la 14:47 16 Mar 2013
Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu au semnat protocolul de înfiinţare a Alianţei "Dreptate şi Adevăr"
Foto: Agerpres
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, şi preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, au semnat, sâmbătă, la Parlament, protocolul de înfiinţare a Alianţei Dreptate şi Adevăr, cei doi afirmând că România are nevoie de "o dreaptă unită".
   
Ungureanu şi Pavelescu au declarat că Alianţa DA "îmbină tradiţia şi experienţa PNŢCD cu viziunea şi entuziasmul nou al Forţei Civice" şi este "primul pas spre unitatea dreptei".
   
"Alianţa Dreptate şi Adevăr înseamnă dreapta autentică", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
   
Aurelian Pavelescu a spus , la rândul său, că unificarea dreptei începe cu protocolul dintre PNŢCD şi Forţa Civică.
   
Potrivit acestuia, a existat o primă tentativă de unificare a dreptei, care a fost ARD, dar, din păcate, "acest proiect politic nu a rezistat".
   
"Unii lideri de la PDL au considerat că ar fi mai bine să rupă această alianţă (...) A fost vorba mai mult de orgolii, dacă nu de lipsă de viziune politică", a spus Aurelian Pavelescu.
   
Potrivit protolului încheiat, Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu sunt copreşedinţi ai Alianţei DA.
   
Înainte de de semnarea acordului, conducerile celor două formaţiuni au aprobat, separat, această alianţă.
   
Unii reprezentanţi ai Forţei Civice prezenţi la eveniment au spus că Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi candidat la Preşedinţie în 2014.
   
Conform unui comunicat anterior al celor două partide, alianţa din acestea doreşte "să pună bazele principalului pol de dreapta din România".
   
Alianţa Dreptate şi Adevăr (D.A.) a fost denumirea alianţei dintre PNL şi PD, care a candidat la alegerile din 2004.
   
FC şi PNŢCD au făcut parte din alianţa electorală ARD (Alianţa România Dreaptă), alături de PDL, sub sigla căreia au candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2012.

×
x close