Senatorul PSD, Mihai Fifor a vorbit în cadrul ediţiei de astăzi al emisiunii "Subiectiv cu Răzvan Dumitrescu" despre războiul declaraţiilor dintre foştii parteneri de coaliţie, premierul Victor Ponta şi Crin Antonescu.
În timp ce preşedintele PNL a declarat că prim ministrul îl va regreta pe Traian Băsescu în momentul în care el va deveni preşedintele ţării, Victor Ponta i-a răspuns că nu îl vede la Cotroceni în urma ruperii alianţei USL.
Întrebat de realizatorul emisiunii cum vede momentul în care Antonescu a declarat că va fi mai rău decât actualul preşedinte al ţării, Mihai Fifor s-a arătat indignat de atitudinea celor doi politicieni.
"Mie mi se pare că domnul preşedinte Antonescu devine o figură atât de tristă a politicii noastre, pentru că are ocazia să arate cine este cu adevărat, are ocazia să vină şi să ameninţe public, să discute despre un preşedinte care poate fi mai rău decât Traian Băsescu, şi cred că nimeni nu îşi doreşte aşa ceva într-o Românie care abia mai rabdă până în decembrie, unui regim care a rezistat 10 ani", a declarat senatorul PSD.
"Părerea mea este că domnul Antonescu este într-o criză uriaşă de imaginaţie. Deja nu se mai adresează nici măcar electoratului liberal, pentru că nu pot crede că membrii partidului pot duce mai departe aşa ceva", mai adăugat acesta.
Din punctul de vedere al cetăţeanului, Mihai Fifor a declarat că "nimeni nu îşi doreşte să vadă un asemenea derapaj într-un moment în care cu toţii numărăm zilele".