Vizibil iritat de reacţia chiar şi a colegilor de partid, faţă de răspunsurile pe care aceştia le oferă presei, Mădălin Voicu a ţinut să le dea câteva sfaturi: "Este ca o meteahnă, dacă nu chiar ca un fetiş, ca o chestie masochistă. Liderii noştri sunt întrebaţi de către jurnalişti, iar aceştia aşteaptă un răspuns. În momentul în care nu ai un răpsuns de dat, sau nu vrei să îl dai, poţi foarte simplu să spui: nu comentez! Genul acesta de a te opri la fiecare colţ şi te aleargă presa, şi tu să te faci că fugi, dar defapt te laşi prins. Iar dialogul dintre presă şi politician în cazul nostru, mi se pare uşor desuet. Ori spui un lucru pe care să îl înţeleagă toată lumea, ori dacă nu spui: domnilor, nu comentez!".
Cel vizat de către Mădălin Voicu, de data acesta, este nimeni altul decât însuşi premierul României, Victor Ponta. "În momentul în care dezinformezi, sau nu spui un lucru concret, pe care să îl şi poţi proba cu argumente devi ridicol, sau eşti caraghios".
Acesta i-a sfătuit pe toţi politicienii, dar în special pe licerii PSD "să ştie să răspundă presei într-un mod conturat, nu aleatoriu, după ureche!".
"Eu cred că într-o coaliţie, de data acesta USL, lucrurile trebuie discutate clar! Nu trebuie lăsate uşiţe, portiţe, să te tragă curentul şi să vrei să insinuezi ceva, iar celălalt îţi răspunde altceva. Este normal ca la un moment dat noi, sau chiar presa să constatăm disfuncţiuni, scurtcircuitări", este cea de-a doua problema pe care acesta o are faţă de modul în care se comportă liderii politici.