Antena 3 CNN Politică Ludovic Orban: Sunt nevoit să aleg între fratele meu şi valorile în care cred

Ludovic Orban: Sunt nevoit să aleg între fratele meu şi valorile în care cred

1 minut de citit Publicat la 12:02 20 Sep 2011 Modificat la 12:02 20 Sep 2011
Ludovic Orban: Sunt nevoit să aleg între fratele meu şi valorile în care cred
Foto: Intact Images
Liberalul Ludovic Orban a declarat, marţi, că este indecis cu privire la votul din Parlament pentru numirea fratelui său în funcţia de ministru al Afacerilor Europene. Acesta a menţionat că este nevoit să aleagă între "familie şi convingerile sale politice", potrivit Mediafax.

Totuşi, Orban a explicat că şi-a sfătuit fratele să nu accepte nominalizarea din partea premierului Emil Boc.   

"Sunt, practic, pus într-o dilemă aproape fără ieşire. Practic trebuie să aleg între fratele meu, între familie, între dragostea faţă de fratele meu şi convingerile, ideile, valorile în care cred, care mi-ar spune să votez împotriva lui. Mărturisesc că nu m-am hotărât. Mai am încă timp să reflectez", a spus Ludovic Orban, întrebat dacă va vota ca fratele său să ocupe această demnitate în Guvernul Boc.

În acelaşi timp, deputatul PNL a arătat că absorbţia fondurilor europene este vitală pentru dezvoltarea economiei româneşti şi pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Totuşi, acesta însă a subliniat că, dacă există o infimă speranţă de a face ceva bun în această direcţie, aceasta nu vine în niciun caz din partea PDL.

"Voi mai reflecta. Am o soluţie de salvare. Mai studiez", a răspuns el la insistenţele jurnaliştilor privind modul în care va vota.
   
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului, în care urmează a fi votată învestirea în funcţia de ministru al Afacerilor Europene a lui Leonard Orban, a fost suspendată până la ora 12.00, la propunerea PDL, informează Mediafax. Partidul a motivat că două dintre comisii nu şi-au finalizat audierile, astfel că unele dintre punctele de pe ordinea de zi nu ar putea fi dezbătute.

×
x close