Update 14.00 - Liberalul Ludovic Orban a fost implicat într-un accident rutier, sâmbătă după-amiază. Orban s-a răsturnat cu maşina, în timp ce se întorcea de la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi.
Liderul PNL a pierdut controlul volanului într-o curbă, în apropiere de Târgu Frumos.
La ieşirea din localitatea Sârca, la aproximativ 35 de kilometri de Iaşi, Ludovic Orban a pierdut controlul maşinii într-o curbă.
Liderul liberal susţine că accidentul s-a produs exclusiv din cauza carosabilului acoperit de mâzgă şi că viteza cu care circula nu era mai mare de 70 de kilometri pe oră.
Liderul PNL era singur în maşină când s-a produs accidentul şi din fericire nici n-a lovit un alt autoturism. Ludovic Orban a ieşit pe picioarele lui din maşină şi le-a povestit poliţiştilor ce s-a întâmplat.
Din fericire, în accident nu a fost implicată nicio altă maşină, iar Ludovic Orban nu a fost rănit aproape deloc. Are doar o simplă zgârietură la mână.
Liderul liberal a fost verificat cu aparatul etilo-test, care a indicat zero alcoolemie.
Ludovic Orban a scăpat uşor şi în faţa poliţiştilor. Aceştia i-au dat doar un avertisment pentru incidentul rutier în care a fost implicat.
Maşina liderului liberal a fost ridicată cu o platformă din locul unde s-a răsturnat, aşa că Orban şi-a continuat drumul spre Focşani, ca pasager, în autoturismul unui coleg de la PNL.