"Nu putem avea o poziţie oficială referitor la o anchetă a Justiţiei. Justiţia să-şi facă treaba, numai că de fiecare dată când vine vorba de DNA apar coincidenţe legate de persoanele pe care nu-i sunt pe plac lui Traian Băsescu. Nu pot să nu fac legătura cu faptul că Silaghi urma să fie ministru la Transporturi şi fix Traian Băsescu nu-l voia ministru la Transporturi", a precizat Ivan, potrivit Mediafax.
El a făcut o paralelă între demersul DNA şi cazul celui care câştigat licitaţia pentru CFR Marfă, când "deodată" s-a descoperit că avea probleme cu Justiţia.
"Sunt nişte coincidenţe peste care nu pot să trec şi nu am cum să nu le observ. Îmi doresc la fel ca orice român ca Justiţia să fie independentă şi să nu mai existe astfel de suspiciuni dar deocamdată nu am cum să nu observ aceste semne de întrebare - chiar apar toate la comandă la momente care-i convin lui Traian Băsescu", a adăugat Ivan.
Întrebat dacă USL îl mai susţine, în noile circumstanţe, pe Silaghi pentru ocupararea portofoliului de ministru al Transporturilor, Ivan a precizat: "Orice persoană, chiar şi anchetată, până nu e dovedită vinovată este nevinovată. Simpul fapt că se cere urmărirea penală nu înseamnă că persoana în cauză chiar e şi vinovată. În USL funcţionăm după principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu de vinovăţie".
Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa.
Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.