Antena 3 CNN›Politică›
Ion Iliescu: Vaclav Havel a fost una din personalităţile proeminente, care a marcat istoria contemporană
Ion Iliescu: Vaclav Havel a fost una din personalităţile proeminente, care a marcat istoria contemporană
<1 minut de cititPublicat la 14:47 18 Dec 2011Modificat la 14:47 18 Dec 2011
Foto: INTACT Images
Fostul preşedinte, Ion Iliescu, a declarat pentru Mediafax, că Vaclav Havel a fost una dintre cele mai importante personalităţi care a marcat istoria contemporană şi că acesta, la 75 de ani, "şi-a încheiat viaţa glorioasă”.
"Ştiam că Vaclav Havel avea dificultăţi cu sănătatea, am citit anul acesta un volum de memorii a evoluţiei sale. Dispare un om care a marcat istoria acestor ani şi care rămâne în conştiinţa publică ca mare personalitate a vremurilor noastre", a spus Ion Iliescu.
Iliescu a adăugat că a urmărit problemele lui Havel de-a lungul anilor, apreciind că acesta era „un om care avea suferinţe şi care a trecut prin episoade grele de sănătate”. Fostul şef de stat a menţionat că Havel a fost şi un om de cultură, dramaturg, iar că la sfârşitul anilor 1989, a fost ales de Parlament preşedinte al Republicii Cehosolvace.
Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a decedat duminică dimineaţă la vârsta de 75 de ani, a anunţat Biroul său, citat de AFP.