Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a fost implicat, vineri dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în faţa Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa unde învaţă fiica sa.
Democrat-liberalul a lovit cu mașina sa autoturismul unei profesoare care încerca să parcheze, informează
Mediafax.Martorii la eveniment spun că deputatul PDL Ioan Oltean şi-a dus fiica la şcoală, cu maşina, parcând într-o alveolă, iar când a ieşit nu s-ar fi asigurat. Astfel, el ar fi lovit maşina unei profesoare care îşi căuta loc de parcare.
De asemenea, mai spun cei care au văzut accidentul, profesoara era foarte supărată pentru că, în urma impactului, maşina sa a rămas cu ambele uşi de pe partea dreaptă îndoite. Ioan Oltean ar fi asigurat-o că vor rezolva problema pe cale amiabilă.
Șeful Poliţiei Rutiere din Bistriţa-Năsăud, comisarul-şef Roberto Hasnaş, a declarat că știe de producerea accidentului.
"Am auzit că domnul deputat Ioan Oltean a fost implicat într-un accident rutier în faţă la Colegiul Naţional «Liviu Rebreanu», dar nu m-a sunat, nu ştiu. Tamponările astea se rezolvă amiabil, prin asigurări. Nu trebuie să meargă Poliţia. De auzit, am auzit. Ce nu se aude în oraşul acesta?", a spus Hasnaş.
La rândul său, directorul Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, Constantin Rus, a confirmat producerea accidentului.
"M-a sunat o profesoară de română să-mi spună că întârzie zece minute la oră pentru că cineva i-a lovit maşina, mai precis deputatul Ioan Oltean. A fost o tamponare, nu mare lucru. Astfel de lucruri se întâmplă pe şoselele României. Nu ştiu cu ce maşină circula domnul deputat. Nu am dat mare importanţă evenimentului. Nu m-a interesat mai mult decât ce mi-a spus colega mea", a declarat Constantin Rus.