Antena 3 CNN Politică INSCOP: Ponta, Antonescu și Ungureanu sunt candidații preferați la alegerile prezidențiale

INSCOP: Ponta, Antonescu și Ungureanu sunt candidații preferați la alegerile prezidențiale

2 minute de citit Publicat la 10:15 11 Feb 2014 Modificat la 10:15 11 Feb 2014
INSCOP: Ponta, Antonescu și Ungureanu sunt candidații preferați la alegerile prezidențiale
foto: AGERPRES
Victor Ponta, Crin Antonescu și Mihai-Răzvan Ungureanu sunt preferați de către români drept candidați la alegerile prezidențiale, potrivit unui sondaj INSCOP, informează AGERPRES.

Întrebaţi pe cine ar prefera în calitate de candidat al USL pentru alegerile prezidenţiale, românii îl indică pe Victor Ponta pe primul loc cu 24% dintre opţiuni. Următorii în clasament sunt Crin Antonescu (18,8%), Sorin Oprescu (16,2%) şi Călin Popescu Tăriceanu (10,4%). Cei mai mulţi însă nu preferă niciuna dintre personalităţile menţionate în întrebarea de tip listă închisă de opţiuni (25,6%), în timp ce 4,9% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

În privinţa unui candidat din partea PSD la alegerile prezidenţiale, cei mai mulţi respondenţi l-au indicat tot pe Victor Ponta pe primul loc. Astfel, Ponta este cotat 32,1% din opţiunile românilor în acest caz. Liderul PSD este urmat de Sorin Oprescu (19,8% din totalul respondenţilor) şi Mircea Geoană, care ar fi candidatul cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al României din partea PSD în viziunea a 12% dintre români. Pe de altă parte, 31,5% dintre români cred că niciuna dintre personalităţile menţionate nu ar fi potrivită pentru funcţia de preşedinte, în timp ce 4,6% nu ştiu sau nu au răspund la întrebare.

Întrebaţi pe cine ar prefera în calitate de candidat la prezidenţiale din partea PNL, 27,2% dintre respondenţi au spus Crin Antonescu. Liderul PNL este urmat în topul preferinţelor de Klaus Iohannis (20,9%), Călin Popescu-Tăriceanu (19,7%). 27,7% dintre români cred că niciunul dintre cei menţionaţi nu ar fi potrivit pentru funcţia de preşedinte din partea PNL, în timp ce 4,5% nu ştiu sau nu au răspuns în această chestiune.

Sondajul a inclus şi întrebări referitoare la preferinţele pentru un candidat la prezidenţiale din partea partidelor de dreapta. Cele mai multe opţiuni favorabile se îndreaptă înspre Mihai-Răzvan Ungureanu (22,9%), urmat de Cătălin Predoiu (13,4%), Emil Boc (8%), Elena Udrea (6,1%). Cea mai mare parte dintre respondenţi (45,6%) afirmă că niciunul dintre aceştia nu ar fi potrivit pentru funcţia de preşedinte al României, iar 4,1% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

INSCOP prezintă şi rezultatele unei corelaţii între opţiunea pentru un preşedinte de stânga sau dreapta şi intenţia de vot pentru preşedinte. Astfel, INSCOP arată că Victor Ponta adună cele mai multe dintre opţiunile celor care preferă un preşedinte de stânga (45%), urmat de Crin Antonescu (22,9%), Mihai-Răzvan Ungureanu şi Corneliu Vadim Tudor (fiecare cu 4% dintre opţiuni). În clasament urmează Cătălin Predoiu (3,7%), Kelemen Hunor (2%) şi Dan Diaconescu (2%). 16,4 optează pentru altcineva. Opţiunile celor care preferă un candidat de dreapta se îndreaptă către Crin Antonescu (22,3%), Mihai-Răzvan Ungureanu (17,7%), Victor Ponta (16,2%), Cătălin Predoiu (7,2%), Kelemen Hunor (6,6%), Vadim Tudor (5%) şi Dan Diaconescu (1,8%). Pentru o altă persoană optează 23,2%. Victor Ponta adună preponderent electorat de stânga, Mihai-Răzvan Ungureanu electorat de dreapta, în timp ce Crin Antonescu adună în proporţii relativ egale şi electorat care preferă un preşedinte de dreapta şi electorat care îşi doreşte un preşedinte de stânga.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului "Adevărul" în perioada 16 - 21 ianuarie. Volumul eşantionului a fost de 1.054 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

×
Parteneri
x close