Va fi un congres fără nici o emoţie pentru Crin Antonescu. Nu are contracandidat, iar sub conducerea lui, PNL a înregistrat la alegeri cel mai mare scor din istorie. La acest congres se aşteaptă şi o discuţie legată de disidenţii Călin Popescu Tăriceanu şi Andrei Chiliman.
Şi conducerea democrat liberală se întâlneşte astăzi, pentru a pregăti şedinţele de la sfârşitul săptămânii. Ei vor trebui să stabilească data Convenţiei Naţionale, forul în care se va alege preşedintele PDL.
Până acum, doar Elena Udrea şi Vasile Blaga au intrat în lupta pentru şefia partidului democrat liberal. Un alt nume vehiculat este cel al Monicăi Macovei, deşi până acum nu a anunţat că va intra în competiţie.
Udrea şi Blaga au început deja campania, prin atacuri dure unul împotriva celuilalt. În dezbatere a intrat şi preşedintele Traian Băsescu, acuzat de Vasile Blaga că îi face campanie electorală Elenei Udrea. Băsescu a catalogat declaraţia lui Blaga drept o "trăsnaie" şi a spus că îl va susţine pe acela care va veni cu o soluţie de perspectivă pentru PDL, nu una care ar putea "îngropa" partidul.