Premierul Ilie Bolojan declarat, sâmbătă, că este de datoria celor aflaţi la guvernare să-şi asume responsabilităţi într-un context dificil. El a transmis că ar fi foarte simplu pentru politicieni să "dezerteze" şi că mai greu este să rămână şi să facă ceea ce trebuie pentru ţară, potrivit Agerpres.
“Şi uneori nu ne place dacă suntem înjuraţi, dacă trebuie să luăm decizii rele, dar, gândindu-ne la ce au făcut alţii, ne dăm seama că trebuie să facem şi noi ceea ce ni se cere pentru ţara noastră. Şi asta este şi o responsabilitate politică pe care o avem. E simplu să demisionezi, să dezertezi, e foarte simplu, dar e mult mai greu să stai să faci ceea ce trebuie", a transmis premierul Ilie Bolojan, după o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet.
El a spus că România nu trece printr-o perioadă ușoară, dar a precizat că va face tot ce ține de el în acest context economic:
"E foarte simplu, dar e mult mai greu să stai şi să faci ceea ce trebuie. Şi astăzi nu sunt nişte vremuri uşoare, dar, cât timp sunt preşedintele partidului şi cât timp avem o responsabilitate şi un mandat, sunt decis să fac ceea ce ţine de mine pentru ţara noastră. Asta e şi formă de respect pentru tinerii noştri", a precizat Ilie Bolojan, la o întâlnire cu tinerii liberali din judeţul Maramureş.
Ilie Bolojan a efectuat, sâmbătă, o vizită în judeţul Maramureş. El a depus o coroană de flori în Cimitirul Săracilor şi a mers la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
"Pentru mine, ca premier, a fost o onoare să fac asta şi a fost şi o obligaţie morală ca atâta timp cât sunt pe funcţie să mă duc în locuri unde sunt borne ale demnităţii noastre, şi Sighet este un astfel de loc. Cât suntem aici, mai ales cei tineri, venim să înţelegem ce înseamnă un sistem totalitar, un sistem care guvernează prin teroare, care calcă libertăţile oamenilor şi demnitatea lor în picioare. Asta a însemnat sistemul totalitar comunist şi dacă nu înţelegem asta, mai ales cei tineri, riscăm să cădem pradă unor soluţii care par simple şi de succes. Suntem aici ca să nu uităm ce a însemnat instalarea comunismului în România, crimele regimului comunist, strivirea destinelor unor oameni, distrugerea elitelor noastre (...) Suntem aici să ne aducem aminte de oameni care ne-au dat exemple de demnitate, de ceea ce înseamnă ataşament faţă de valori şi pe care nu trebuie să-i uităm", a mai spus premierul Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: "Nu folosesc demisia ca o formă de presiune"
Încă din luna septembrie, când tensiunile din coaliție au crescut, premierul Ilie Bolojan a declarat că nu vrea să folosească demisia ca o formă de presiune, după ce anterior ar fi amenințat cu depunerea mandatului dacă pachetele de măsuri menite să ducă la scăderea deficitului nu vor fi aprobate:
Într-un interviu pentru Antena 3 CNN, Ilie Bolojan a precizat atunci: “Nu folosesc demisia ca o formă de presiune. Nu am făcut asta niciodată. Dar când ocupi o funcție publică și știi ce trebuie făcut, care este planul pe care trebuie să îl duci la capăt, e o dovadă de responsabilitate să insiști să faci lucrurile așa cum trebuie.
Nu poți să faci reforme uitându-te în permanență la sondaje, gândindu-te că faci acțiuni de imagine. Nu rezolvi nici reformele, nici imaginea.
În ceea ce privește soliditatea Coaliției, dacă un premier, indiferent cine este el, nu are autoritate și nu are susținere el nu își poate exercita mandatul. Autoritatea e un instrument de lucru. Când nu mai are autoritate el nu poate livra. Nu este pusă în discuție, dar dacă lucrezi la știrbirea autorității unui om de decizie, acel Guvern nu va putea livra.”