Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, a dezinformat astăzi, când a spus că marii consumatori au primit notificări că le va fi limitat consumul, fie din „iresponsabilitate”, fie pentru că nu cunoaște procedurile legale. Premierul interimar a adăugat că Ivan a avut o atitudine „inconștientă” și l-a acuzat că a creat panică.
„Toți cei care am fost pe funcție într-un anumit domeniu avem o responsabilitate pentru ce s-a întâmplat acolo. (...) Comportamentul responsabil înseamnă să faci ceea ce trebuie, nu ceea ce dă bine. V-aș da un exemplu de comportament iresponsabil. Dacă pe un site sau pe altul, la o postare pe TikTok, nu te superi când cineva deraiează, astăzi a apărut o postare a fostului ministru al Energiei, Bogdan Ivan, care alarma pe toată lumea că agenții economici au primit notificări că vor fi decuplați de la Sistemul Național de Energie (SEN), că intrăm în blackout, șamd”, a spus Ilie Bolojan la B1 TV.
Declarație premierului vine după ce fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că „cel mai negru scenariu” din criza energetică s-a îndeplinit și marii consumatori au primit notificări că le va fi limitat consumul.
„Cel mai negru scenariu se întâmplă. Criza a ajuns la poarta fabricilor, și așa împovărate de taxe, se costuri uriașe și de incertitudine. Primele notificări privind limitarea consumului de energie electrică au ajuns deja în industrie. Este strigător la cer. Este un atentat la siguranța economică a României”, a scris Ivan pe Facebook.
În replică, Ilie Bolojan a spus că fie este „inconștient”, fie nu cunoaște procedurile legale. El a explicat că marii consumatori nu au fost notificați că le va fi limitat consumul, ci doar că se află pe o listă de companii al căror consum ar putea fi limitat, pe anumite intervale de timp, în eventualitatea în care criza energetică se acutizează din cauza unor fenomene extreme, cum ar fi seceta.
„Este o atitudine iresponsabilă, ea este ori efectul necunoașterii procedurilor legale sau a unei atitudini inconștiente în care creezi o frică, niște știri fără nicio legătură cu realitatea.
Există proceduri care pot fi adoptate când ești într-o situație dificilă. Și Guvernul Grindeanu le-a adoptat atunci când a fost, dar nu le-a aplicat. Și acest Guvern le-a adoptat, dar sunt convins că nu va fi nevoie de ele. Conform legii se face o listă mari consumatori care urmează să fie decuplați primii sau la care li se va reduce puterea alocată atunci când se poate ajunge la un deficit de energie ca să nu fie locuințele afectate
Ca să nu se publice lista cu aceste companii, ele sunt inștiințate. Compania este înștiințată 'vedeți că sunteți pe o listă', ele știu asta, și 'în condițiile în care urmează un deficit de energie se va reduce consumul'. E o înștiințare, o procedură”, a spus premierul interimar.
Operatorii de distribuție au notificat câteva zeci de mari consumatori de energie, inclusiv companii din siderurgie, petrochimie, industria aluminiului și centre comerciale, că ar putea fi incluși pe lista celor cărora li se limitează consumul în orele de vârf, în cazul agravării crizei energetice.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi a spus, miercuri, pentru Antena 3 CNN, că o astfel de măsură nu este iminentă și că, în prezent, România are suficiente resurse pentru a evita limitările.
Ilie Bolojan îl atacă pe Grindeanu
Ilie Bolojan l-a criticat dur și pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, pe care l-a acuzat că folosește jumătăți de adevăr „în mod pervers” pentru a-și „vinde” retorica.
„E adevărat că investițiile străine sunt în scădere. Dar ce face Grindeanu în mod pervers? Stilul caracteristic. Ia datele brute de la Banca Națională, fără explicații, și vine și le vinde ca și o vină a unei persoane, deși ei au fost la guvernare și au votat tot ce s-a hotărât
Evident că am avut o contracție economică, asta e realitatea, nu mă ascund. Și companiilor le-a scăzut profitul. Verificând tot ce s-a întâmplat în țări care au trecut prin situația noastră, nu există soluții în care corectezi lucruri fără să deranjezi pe nimeni”, a mai spus premierul.
Replica premierului interimar a venit după ce Sorin Grindeanu l-a acuzat că a „prăbușit investițiile străine”. Președintele susține că scăderea investițiilor este una dintre cele mai clare dovezi că măsurile economice luate de Bolojan nu au funcționat și îl acuză că a luat decizii fără să țină cont de partenerii de guvernare.