![momentul in care i se taie microfonul dianei sosoaca in timp ce facea circ in parlamentul european momentul in care i se taie microfonul dianei sosoaca in timp ce facea circ in parlamentul european](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/17/momentul-in-care-i-se-taie-microfonul-dianei-sosoaca-in-timp-ce-facea-circ-in-parlamentul-european-913106.png)
Preşedintele PNG, George Becali, a anunţat, vineri, după şedinţa Consiliului Naţional, că partidul pe care îl conduce va participa la alegerile locale şi generale în alianţă cu Partidul România Mare.
El a arătat că aceasta a fost opţiunea a 99% dintre reprezentanţii PNG din Consiliul Naţional.
Potrivit lui Becali, viitoarea coaliţie va avea candidaţi comuni în toată ţara, în toate localităţile.
El a arătat că numele candidaţilor vor fi stabilite în comun, "mai mult" de Corneliu Vadim Tudor, în calitate de "frate mai mare".
"Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim", a ţinut să precizeze Becali.
George Becali a precizat că l-a anunţat pe preşedintele PRM despre decizia Consiliului Naţional al PNG şi că acesta a fost "încântat".