_____________________________________________________
Eurodeputatul George Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua şi preşedintele PNG, şi-a depus adeziunea la Partidul Naţional Liberal, a declarat, vineri, vicepreşedintele PNL Rareş Mănescu, informează Mediafax.
.
Subiectul candidaturii lui Becali din partea PNL la alegerile parlamentare din decembrie va fi dezbătut în şedinţa de vineri a conducerii liberalilor. Tot la această şedinţă vor fi validate candidaturile liberalilor la alegeri.
Becali şi-a depus adeziunea la liberali, ceea ce înseamnă că automat e demisionar din PNG, partidul pe care el îl conduce. Dacă i se va acorda derogarea de doi ani, finanţatorul Stelei va putea candida pe listele liberalilor. Pentru aceasta însă, el trebuie să obţină o validare, având în vedere că, potrivit statului PNL, candidaţii trebuie să fie membri de doi ani, ca să poată candida.
Conducerea PNL şi-a dat acordul, luni, ca Gigi Becali să candideze din partea USL. În plus, conducerea liberală a decis începerea negocierilor pentru un acord politic nu numai cu PNG, condus de George Becali, dar şi cu PNŢCD - aripa Ciorbea, în contextul alegerilor parlamentare din decembrie, a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.
Luni, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu - aliatul PDL, premierul afirmând că Becali va câştiga.
Întrebat dacă, în calitate de copreşedinte al USL, va fi de acord ca Gigi Becali să candideze la alegerile legislative pe listele Uniunii Social Liberale, Ponta a răspuns: "Sunt stelist, cum aş putea să fiu contra?!".
Citeşte şi Antonescu îi răspunde lui Tăriceanu: Oaia e un "animal minunat". Iisus e comparat în Biblie cu un miel
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a spus recent că preferă intelectualii, şi nu oamenii care ştiu să manipuleze oile.