Felix Rache a comentat în cadrul emisiunii "Previziunile zilei" pe marginea neînţelegerilor din cadrul USL, care s-au extins în ultima vreme şi în cadrul PNL.
„Acum îmi dau seama de ce domnul Crin Antonescu nu a stat în ţară de Ziua Îndrăgostiţilor. Numai iubire nu este în alianţa asta, era normal să petreacă separat şi el, şi Victor Ponta. Alianţa asta nu se bazează în momentul ăsta pe iubire, se bazează pe interes”, a spus Felix Rache, la Antena 3.
USL „pare o familie în pragul divorţului, care nu divorţează pentru că le vine întreţinerea mare. Cred că, în caz de partaj, domnul Crin Antonescu o să aleagă mobila, mai precis patul, iar domnul Ponta cred că o să-l aleagă pe ăla micu', pe Daniel Constantin”, a continuat realizatorul
pastilei zilnice "Deziluzia optică".
„Mi se pare că e puţină agitaţie şi în PNL. Domnul Crin Antonescu, până când să fie sigur de voturile alea pentru Cotroceni, ar trebui să fie sigur de voturile alea din partid, pentru că s-ar putea să nu mai fie preşedinte nici acolo”, consideră Felix Rache.
„Să-l ameninţi de domnul Tăriceanu cu divorţul mi se pare o glumă. La câte divorţuri a avut domnul Tăriceanu la viaţa lui... De fiecare dată când a divorţat, a venit cu o partidă mai bună. Mi-e să nu vină cu un partid mai bun în momentul ăsta”, a încheiat Felix Rache.