Anul trecut, Tribunalului Brașov a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din centrul Sibiului, iar recursul formulat de familia primarului și anunțat astăzi a menținut această decizie.
Istoria
Imobilul din centrul Sibiului, trecut în declarația de avere a primarului Sibiului ca având o suprafață de 166 de mp, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, născuți în comuna Porumbacu de Jos. După decesul acestora, în anii ’70, averea le-a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care a decedat câțiva ani mai târziu, fără a avea copii. Prin urmare, și casa de pe strada Nicolae Bălcescu, din Sibiu, a trecut în proprietatea Statului Român. În 1997, imobilul din centrul Sibiului a fost cumpărat de chiriași. Doi ani mai târziu, contractele de vânzare-cumpărare ale acestor foști chiriași au fost anulate de instanță, la cererea lui Ioan Baștea, care a arătat că este fiul lui Nicolae Baștea, nepot al soților Ghenea. După anularea acestor contracte, casa ajunge în proprietatea familiei Johannis, care cumpără și părțile de proprietate ale urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași, rămași fără locuințe, pornesc procese pentru anularea actelor care au dus la noua stare de fapt.
Pe tema imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu au fost pornite zeci de procese, în care instanțele au dat decizii diferite, spețele judecate fiind extrem de tehnice.
Continuarea, pe turnulsfatului.ro.