Norica Nicolai cere Comisiei Europene să intervină în atacul la care este supusă Antena 3. Europarlamentarul PNL i-a adresat o scrisoare deschisă comisarului european Viviane Reding, în care acuză DNA că a orchestrat un atac împotriva Antena 3.
Nicolai susţine că postul de televiziune nu ar trebui anchetat în dosarul presupusului şantaj. Europarlamentarul spune că acuzaţiile de complicitate la şantaj reprezintă un "atac la libertatea de expresie".
Norica Nicolai aminteşte că, în trecut, Traian Băsescu a cerut boicotarea Antena 3 din cauza criticilor aduse preşedintelui, iar acum atacurile asupra postului demonstrează că DNA şi-a pierdut orice urmă de independenţă.