Liderul PNL Crin Antonescu a declarat astăzi că USL va merge la întâlnirea cu premierul Emil Boc cu un mandat, de principiu, care va conţine solicitarea declanşării alegerilor anticipate, demisia actualului Guvern şi instituirea unui Cabinet independent, care să organizeze viitorul scrutin.
Antonescu a precizat că Guvernul Boc s-a descalificat de mult timp şi este, prin activitatea sa, alături de preşedintele Traian Băsescu, ţinta şi cauza masivelor proteste din întreaga ţară.
CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII DE LA FINALUL ÎNTÂLNIRII:
Declaraţiile lui Emil Boc:
- Întâlnirea a fost un câştig pentru că există un dialog între putere şi opozitie
- Este extrem de important pentru România ca în 2012 să avem stabilitate politică şi economică. Este foarte bine să nu pierdem ce am câştigat din punct de vedere economic. În jurul nostru este o furtună economică, care afectează şi ţara noastră
- Propunerea pe componenta politică a fost aceea de a avea sesiunea extraordinară a Parlamentului. Săptămâna viitoare vom avea o sesiune extraordinară
- Oamenii au suferit din cauza măsurilor pe care am fost obligaţi să le luăm
- Am propus crearea unui Consiliu de Dialog Economic, cu experţi ai puterii şi ai opoziţiei, care să monitorizeze situaţia economică
- Guvernul are disponibilitatea de a veni în fiecare lună în Parlament, ca să dea socoteală cu privire la deciziile sale
- Au fost solicitări de a-mi da demisia. Discuţia a fost centrată în jurul alegerilor anticipate, care are ca punct de plecare un nou Guvern. Aceste lucruri se discută în Parlament. E de analizat cum e mai bine în România
- Suntem în an elctoral. Alegerile anticipate ar însemna pregătirea mecanismului cu cel puţin şase luni înainte
- Cetăţeanul trebuie să se simtă în siguranţă oriunde se află el
Declaraţiile lui Kelemen Hunor:
- Vom organiza sesiune extraordinară a Parlamentului săptămâna viitoare
- Credem că alegerile anticipate nu sunt o soluţie bună
- Interesul fiecărui cetăţean trebuie să fie prioritatea numărul unu
- Demisia lui Boc înseamnă demisia Guvernului. Iar demisia Guvernului nu este o soluţie
Declaraţiile lui Crin Antonescu:
- Am încercat să găsim o soluţie pentru criza în care se află România. Am avut o discuţie civilizată
- Diferenţa între domnul Boc şi noi: el consideră că în România este stabilitate , iar noi considerăm că ce se petrece în stradă reprezintă semnele unei mari instabilităţi
- Am spus clar că soluţia este demisia acestui Guvern, un acord politic pentru alegeri anticipate şi un nou Guvern de tehnocraţi
- Faptul că organizarea anticipatelor ar dura până în septembrie NU este adevărat
- Încercarea de pune pe umerii sistemului democratic toate nemulţumirile străzii este incorect. Puterea are responsabilitatea ei, la fel şi Opoziţia
- Nimeni n-a murit din cauza alegerilor anticipate. În toată istoria democraţiilor, alegerile anticipate sunt un răspuns dat cetăţenilor în anumite momente. În România, este un asemenea moment
Declaraţiile lui Victor Ponta:
- În urma întâlnirii de astăzi, nu am ajuns la nici un acord
- Am cerut ca ministrul Internelor să fie înlocuit. Nu am primit răspuns
- Am cerut să facem o comisie electorala putere-opozitie. (...) N-am primit răspuns
- Orice participare la acţiunile celor care sunt la putere nu îşi mai are sensul
Declaraţiile lui Daniel Constantin:
- Actuala putere a înţeles gravitatea situaţiei economice din România, dar nu înţelege gravitatea situaţiei din stradă
- Strada vrea alegeri anticipate