Elena Udrea a afirmat, luni dimineață, că deși a declarat în instanță că cel puțin o parte din banii pentru care este anchetată în dosarul Microsoft au ajuns la Vasile Blaga, la acea vreme lider PDL, nimeni nu este interesat să ducă investigațiile până la capăt și să îi tragă la răspundere pe toți cei implicați.
Declarațiile Elenei Udrea vin în contextul în care copreședintele PNL Vasile Blaga a fost audiat la DNA, într-un dosar care îl vizează pe şeful Poliţiei Bihor, Liviu Popa.
Este vorba de un dosar deschis în urma unui accident cu mașina lui Blaga. La momentul accidentului, Blaga nu se afla în ţară, iar procurorii au vrut să afle ce căuta maşina lui la altcineva. Copreşedintele PNL a avut o explicaţie halucinantă: acesta îl rugase pe şeful poliţiei din Bihor să îi încălzească motorul maşinii, pentru că e diesel.
În faţa instanţei supreme au venit azi Elena Udrea, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu dar şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. Ultimul termen în dosarul Microsoft ar urma să fie pe 3 octombrie.