Social-democrații vor lua în discuție situația senatorului Titus Corlățean pentru care se solicită începerea urmăririi penale în dosarul diaspora, a declarat luni președintele PSD, Liviu Dragnea, care a adăugat că nu se aștepta la această solicitare, potrivit agerpres.ro.
"O să discutăm. Informația e foarte proaspătă și o să discutăm cu colegii noștri. Recunosc că nu mă așteptam la asta, dar ne întâlnim în partid și stabilim ce facem", a precizat Dragnea, la sediul central al PSD.
Întrebat dacă fostul premier Victor Ponta va fi implicat, la rândul său, în acest dosar, Dragnea a răspuns: "Nu ar avea de ce". "Nu cred, nu cred că poate să ajungă la Victor Ponta, nu ar avea de ce. Victor Ponta a fost candidat... Știu (era prim-ministru - n.r.), dar nici eu, nici dumneavoastră nu suntem procurori, deci nu știm ce e acolo. Nu înțeleg de ce a ajuns la Titus, dar, sigur, nu am toate informațiile", a spus președintele PSD.
El nu a avansat o dată a discuției despre solicitarea DNA în Senat, în condițiile în care senatorii au decis să activeze în teritoriu în perioada campaniei electorale. "De asta nu pot să vă spun foarte multe lucruri, pentru că ei au luat o decizie ca în campania electorală să-și amâne dezbaterile din Senat și, sigur, e o situație puțin diferită", a completat Dragnea.